Mereu grăbiți, căutând parcă să absorbim cât mai mult într-un timp cât mai scurt, scăpăm din vedere lucrurile frumoase.

Privit printr-un ochi atent, Orașul celor 7 Coline, cum a mai fost numit Bucureștiul, își revelează secretele și comorile oricărui turist dornic să-l descopere.

Împodobit pe timp de iarnă și înverzit primăvara, Micul Paris, celebrează viața și onorează memoria celor care și-au lăsat amprenta asupra lui.

În cazul României, cât și în cazul Bucureștiului, aparent, resursele turistice sunt concentrate în centru, ramificându-se apoi către nord. Deci, în cazul turismului urban, punctul ideal de pornire este centrul istoric.

Centrul vechi și atracțiile sale

Presupunând că ne-am cazat în centru, putem începe explorarea pornind către Casa Poporului, urmând fântânile arteziene care ne conduc până în fața acesteia. Este o clădire impozantă, a doua ca mărime din lume, și privită din toate părțile arată la fel. Pe cât este de impresionantă la suprafață, pe atât este de misterioasă în subteran prin tunelurile și labirinturile care pornesc de sub ea.

În continuare ne vom îndrepta către centrul vechi unde vom face câteva opriri. Vom începe cu unul dintre simbolurile Bucureștiului în care se mai păstrează atmosfera Micului Paris. Vechi de 130 de ani, Caru’ cu bere, a găzduit cele mai mari personalități și petreceri, conservând prin picturile și ornamentele sale atmosfera de odinioară. În imediata apropiere putem admira frumoasa biserică în stil brâncovenesc, Biserica Stavropoleos.

Parcurgând străduțele aglomerate ale centrului istoric ajungem la Hanul lui Manuc unde putem savura o porție de istorie dar și bucate tradiționale românești în atmosfera boierească de altădată. Îndreptându-ne către Grădina Cișmigiu, putem admira în drumul nostru, tot în centrul istoric, frumoasele clădiri din perioada interbelică sau ruinele Palatului Voievodal din timpul domniei lui Vlad Țepeș.

Mai departe în drumul nostru, fără prea multe ocolișuri întâlnim Ateneul Român, construit acum 120 de ani în stil arhitectural grecesc din bani publici. De aici a apărut sloganul: ”Da-ți un leu pentru Ateneu!”

Următorul punct turistic îl reprezintă Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa. Acesta deține aproximativ 2 milioane de exponate din toate regnurile: mineral, vegetal, animal și uman. De la animale din diferite regiuni ale lumii prezentate în habitatul lor natural până la embrionul uman în toate stadiile sale de dezvoltare. Este nevoie de câteva ore pentru a face un tur superficial al muzeului.

Tot în direcția nordului întâlnim Parcul Herăstrău. Puțin mai mic ca suprafață totală decât Parcul Tineretului, dar mai estetic și mai frumos amenajat, parcul include Lacul Herăstrău unde se pot practica diverse sporturi de apă.

Tot pe malul Lacului Herăstrău se află Muzeul Satului. Este un muzeu în aer liber și cuprinde case, gospodării, biserici, unelte, mobilă, țesături, toate acestea fiind dezasamblate din satele din care au fost aduse și transportate destul de rudimentar, cu barca, căruța sau cu trenul.

După o plimbare prelungită este cazul să ne mai și relaxăm. Putem face asta la Therme București în orice zi și în orice anotimp. Thermele pun la dispoziție 10 piscine de relaxare cu apă caldă, saune umede și uscate, terase, bar în piscină, toate într-o atmosferă tropicală cu sute de palmieri și mii orhidee și plante exotice.

În privința Bucureștiului, locurile de cazare abundă, atât în cazul hotelurilor de lux, precum Hotel Casa Capșa, situat la intrarea în centrul istoric, Athenee Palace Hilton situat chiar lângă Ateneul Român sau Epoque Hotel în apropierea Parcului Cișmigiu, cât și în cazul hotelurilor care țin cont de bugetul redus al turistului.